Vraji-Magie

VRAJI

Credeti in vraji?

Desfacerea vrajilor

Vrăjile sunt acele lucrări magice făcute de mâna unei vrăjitoare.

Omul singur nu poate desface vraja făcută meseriaş, pe calea gândurilor, duhurilor, personal, prin obiecte, ziua sau noaptea, pentru a tulbura ,, îngenunchia”, supune orice persoană, pentru a-i stăpâni voinţa şi a o manevra cum se doreşte din partea solicitantului.

Nu există vrăji fără „fapte”, adică obiecte vrăjite.

Nu există vrăji fără intervenţia unor forţe subtile în îndeplinirea obiectivului urmărit.

De aceea este necesară intervenţia specialiştilor pentru a analiza situaţiile cu care vă confruntaţi şi a stabili tipul de intervenţie şi dacă este oportună sau nu.

Ştiţi dvs. că aţi fost supuşi unor asemenea făcături nefericite ?

Cei/cele la care aţi apelat v-au spus că vă fac magie albă ca să vă scape de necazuri ?

Magie cu puterea cui v-au promis ele ?

Ştiţi cumva căror forţe v-au încredinţat pentru rezolvare ?

Utilizarea schemei - cadru de magie albă, cu influenţarea din partea îngerilor planetelor şi spiritele numite elementale ( foc, apă, aer, pământ), dar prin inversare, vă poate distruge întreaga viaţă, pricinui un rău ireparabil şi chiar pierderea luminii spiritului.

Pe mâna cui v-aţi dat ?

Aveţi nevoie neapărat de magie albă, de folosirea spiritelor angelice astrale pentru a vă ajuta să rezolvaţi întâmplările nefericite din viaţa dvs. ?

Noi nu suntem vrăjitori, dar sigur vă putem ajuta .

Niciun comentariu: