Descântec de Samcă (Tudor Pamfile - Mitologie românească, cit. D. Lupaşcu - Medicina babelor)

A purces pe cale, pe cărare, N.
Când, la jumătate cale,
L-a întâlnit o Samcă cu patru picioare,
Cu păr de urs îmbrăcată până în pământ.
Bine l-a întâlnit,
Trupul i-a schimonosit,
Pieptul i-a stricat,
Ochii i-a păienjenit,
Sângele i-a băut.
Carne i-a mâncat,
Toate puterile i-a luat.
Nimeni nu l-a văzut,
Nimeni nu l-a auzit,
Numai Maica Domnului
Din poarta cerului
A auzit şi l-a văzut
Şi l-a întrebat
- Ce te văicărezi şi te căinezi?
- Cum nu m-oi văicăra
Şi nu m-oi căina,
Când am purces pe cale pe cărare,
Gras şi frumos
Când la jumătate de cale
M-a întâlnit o Samcă cu patru picioare,
Cu piele de urs îmbrăcată,
Trupul mi-a schimonosit,
Pieptul mi l-a stricat,
Ochii mi-a păienjenit,
Sângele mi-a băut,
Carnea mi-a mâncat,
Şi nume nu m-a auzit
Şi nime nu m-a văzut!
Şi i-a zis Maica Domnului:
- Du-te la cine ştie descânta,
Cu mătura te-a mătura,
De la tine l-a depărta,
Cu acu l-a împunge şi l-a străpunge,
De la tine s-a duce.
Cu biciul l-a biciui,
De la tine s-a porni,
Peste Marea Neagră l-a arunca,
Unde popa nu toacă,
Lui Dumnezeu nu se roagă.
Acolo sa-i fie cina şi odihna
Şi N. să rămâie luminat,
Ca cristalul de curat,
Cum Dumnezeu l-a zidit,
Şi mă-sa ce l-a făcut!

Se descântă în trei luni, în câte trei zile de câte trei ori, în rachiu şi cu un pai de mătura, un ac şi o biciuşcă de găsit. Rachiul îl bea bolnavul şi se mai spală cu el.