Descântec de deochi

Descântătoarea ia mai întâi nouă cărbuni aprinşi şi-i aruncă într-un vas cu apă ne-ncepută; după aceea, ia nouă bucăţele de fier de găsit sau trei frigări, le leagă pe toate la un loc cu o brăţară de coasă, le pune la încălzit şi apoi, scoţându-le din foc şi începând a descânta cu dânsele apa din vasul în care s-au aruncat mai înainte cei nouă cărbuni aprinşi, zice:

Sub o salcie răsădită,
Şade-o fată despletită,
Cu un ochi de apă
Şi unul de foc.
Şi cum l-o cuprins,
Pe loc l-o şi stâns.
Aşa să se stângă
Şi să mi se ducă
Deochiul de la N.,
Deochiul de om negru,
Ponegru,
Deochiul de femeie neagră,
Poneagră,
Deochiul de fată neagră,
Poneagră,
Deochi de câmp veştejit,
Deochi de vănt rău cumplit,
Deochi de multe şi mărunte:
De strigare,
Restrigare
Şi căscare,
De răhnă
Şi neodihnă.
Pasăre albă,
Cu dalbă!
Pici de ici, pici de colea,
Pici de la nepoata mea.
Pici deochi
Dintre ochi!
Să nu rămâie rău
În trupul său.
Cât un fir de mac,
În patru despicat,
În drum aruncat,
Să pice,
Să răspice,
Ca roua de soare,
Ca stupitu-n cărare,
Ca spuma de mare,
N. să saie,
Să răsaie,
Curată,
Luminată,
Ca Dumnezeu, când o făcut-o,
Ca maică-sa când o născut-o,
Ca argintul strecurat,
Ca aurul cel curat,
Ca soarele pe senin,
În veci, amin!
De la mine descântecul,
De la Maica Domnului leacul!