Descântec de ursită (E. N. Voronca - Datinele şi credinţele poporului român)

Descântătoarea ţine în mână un şomultoc legat, în care se află o săgeată făcută din nouă ace de la o vădană, voz de rug şi lemn de răchită, legate toate cu sbici de la cai; mai ţine în mână şi secerea şi cuţitul, iar în altă mână toporul. Pune apă neîncepută în o strachină, pe braţele femeii bolnave, pentru ca să o spele, iar descântătoarea la spate pune secerea, cuţitul şi şomultocul în formă de cruce pe cap, pe umere, pe spate, descântând, ca să-l alunge pe diavolul, căci ursita e cu "ceas rău" şi el de acelea se înspăimântaeză, căci el e prost şi de frică fuge.

Hai, vacă roşă, că eu te henesc,
De pe trupul femeiei işteia,
De pe ursita ei, de pe bărbatul ei,
De pe casa ei, de pe copiii ei,
De pe toată gospodăria ei.
Că de nu te-i heni,
Eu cu toporul capul ţ-oi tăia,
Cu secerea te-oi secera,
Cu cuţitul te-oi junghia,
Cu acele te-oi împunge,
Cu rug, ruguleţ te-oi alunga
Din trupul femeiei işteia,
Din capul ei, din oasele ei,
Din mânile ei, din vinele ei,
Din toate încheieturele ei,
Să te duci, duh rău,
Întopsicat şi împeliţat,
Din ceasul acesta înainte,
Că eu oi veni şi te-oi mai cerca
Şi daca te-oi mai afla
Cu toporul te-oi tăia,
Cu secerea te-oi secera,
Cu cuţitul te-oi junghia,
Cu acele te-oi împunge,
Cu săgeata te-oi săgeta,
Cu rug rugit te-oi alunga
Din capul femeiei işteia,
Din trupul ei, din mânile ei,
Din oasele ei, din vinele ei,
Din toate încheieturile ei.
Să ieşi din ceasul ăsta înainte
Pe degetul stâng,
Ca prin urechile acului.
de sluţit să n-o sluţeşti,
De muţit să n-o muţeşti,
Semn sa nu-i faci,
Bortă să nu-i laşi.
De la dânsa să te porneşti
Unde te trimit eu:
În pădure măiastră,
În stâncă şi-n piatră,
Care nu trebuieşti,
Că acolo e casa şi locul tău.
Nu în capul femeiei,
Nu în trupul ei, nu în mânile ei,
Nu în sângele ei, nu în vinele ei,
Nu în încheieturele ei.
Să te duci, să te porneşti,
Să ieşi pre sus, prin căpriori,
Să nu te atingi nici de nori,
Nici de pământ,
Să te duci ca un vânt:
Pe sub garduri,
Să nu te atingi de nime,
Nici de om, nici de vită.
Să te duci, să te porneşti,
Să nu gândeşti să te-ntorci,
Că eu cu armele mele,
Pulbere şi ozdrele
Te-oi face cu armele mele!
Ieşi şi te du:
Unde cucoş negru nu cântă,
Unde pasăre nu ciripeşte,
Vacă nu rage,
Oaie nu paşte.
În stâncă şi-n piatră te propeşti,
Că acolo trebuieşti.
Acolo ţi-i casa ta,
Acolo ţi-i locaşul tău.
Nu veni asupra femeiei işteia,
Ca porcii grohăind,
Ca caii fornăind,
Că eu pulbere şi ozdrele
Te-oi face cu armele mele!
Că eu pomană-mi fac cu femeia asta,
Cu casa ei, cu barbatul ei,
Cu copiii ei, cu gospodăria ei.
Eu am venit să te scot,
Din trupul ei, din picioarele ei,
Din sângele ei, din vinele ei,
Din toate încheieturile ei.
Că de nu-i heni
Eu cu toporul capul ţ-oi tăia,
Cu secera te-oi secera,
Cu cuţitul te-oi înjunghia,
Cu suliţa te-oi împunge,
Cu acele te-oi străpunge,
Cu pieptenele te-oi smulge,
Cu rug, ruguleţ te trag.
Fugi, duh rău,
Întopsicat şi-mpeliţat,
Că eu cu armele mele
Te-oi face praf şi ozdrele!