Descântec de junghi (E. N. Voronca - Datinele şi credinţele poporului român)

Stăi junghi, nu junghie! că mă duc la arat şi la samanat.
Stăi, că dacă nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da!
Stăi, că mă duc la cules şi mă duc la topit,
Stăi, junghiule, stăi, că dacă nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da!
Mă duc la scos din baltă şi la întins, la uscat,
Stăi, junghiule, stăi, că dacă nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da!
Stăi, junghi, că mă duc la bătălăet şi la meliţat, şi la periet.
Stăi, că daca nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da!
Şi mă duc la tors, la jăghiet şi la depanat,
Stăi, că dacă nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da.
Stăi, junghi de junghiet, că mă apuc de urzit,
Stăi, că dacă nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da!
Stăi că mă apuc de nividit şi de ţesut,
Stăi, că dacă nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da!
Pânza am gătit şi cămeşa am croit.
Cămeşa o am purtat şi peteci în gunoi o am aruncat.
Cum nu s-a ales nimic din cămeşă,
Aşa să nu se aleagă nimic din junghi!

Apoi se înnoadă în apă nouă cioturi descântând:

La fântâna răsădită
Este-o fată despletită
Cu-n ochi de apă
Şi cu unul de foc.
Ochiul cel de apă
Strânge pe cel de foc.